În rugăciunea “Tatăl nostru” spunem la un moment dat “şi nu ne duce pe noi în ispită”. Au fost persoane care au atribuit termenului “ispită”, sensul de “păcat”. Dar “a ispiti” nu înseamnă a păcătui, ci a ademeni, a tenta. Scopul ispitei este acela de a pune la încercare, de a verifica credinţa omului. Ispitele în sine nu sunt păcate. Dacă ispita ar fi fost un păcat, Mântuitorul nu S-ar fi lăsat ispitit.

Faptul că omul nu a ajuns să-L simtă pe Dumnezeu aşa cum simte pământul sub picioare, îl face să afirme că are tot dreptul să fie cuprins de îndoială, atunci când se vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu.

Giulgiul din Torino este considerat a fi pânza cu care a fost înfăşurat trupul lui Hristos după ce a fost coborât de pe cruce. Giulgiul are o lungime de 4,36 m şi o lăţime de 1,10 m. Urmele de pe Giulgiu, conturează două imagini - din faţă şi din spate - ale unui bărbat cu înălţimea de 1,85 m.

Când femeia intră în biseri-că, i se cere să-şi acopere capul. Dimpotrivă, bărbatului i se spune că nu trebuie să aibă ceva pe cap în biseri-că. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: “Orice bărbat care se roagă sau proroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său (pe Hristos), iar orice femeie care se roagă sau proroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul” (I Cor. 11, 4-5).

Ce se întâmplă cu noi? De ce ne e greu să trăim firesc? De ce ne stânjeneşte să ne uităm în ochii celuilalt cu dragoste?

Noi, ca urmaşi ai lui Adam, moştenim o natură omenească păcătoasă. Nu aceasta a fost natura dăruită de Dumnezeu pri-milor oameni.

In Sambata Mare, la ora 7:00 dimineata, se pecetluieste Sfantul Mormant. Se controleaza sa nu fie inauntru nimic care sa se aprinda, se pregatesc doua panglici mari, se asaza pe usacapelei Sfantului Mormant si se pecetluiesc cu ceara.

Mulţi dintre noi, fiind prezenţi la Taina Nunţii, rămânem miraţi să auzim că Biserica vesteşte că bărbatul este cap femeii.

Iuda apare in mintea unor oameni ca o persoana care a contribuit la mantuirea neamului omenesc. Aceste persoane afirma ca daca nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici rastignirea lui Hristos si astfel, firea omeneasca ar fi ramas si astazi in moarte. Mare ratacire.

“S-a sculat din morţi, nu este aici” (Marcu 16,6)

Fără să ia seamă materia, ale cărei “peceţi” au rămas neatinse, Hristos a înviat a treia zi, zdrobind puterea iadului, călcând moartea şi deschizând dimineaţa Învierii.

Ca şi vestea Naşterii, vestea învierii a fost prinsă, mai întâi, de către îngeri, dintre care coborându-se unul (doi după evanghelistul Luca) a venit să dea de ştire făpturii. Îngerul a prăvălit piatra, ca să împărtăşească vestea şi naturii, care o aştepta (Rom. 8,19-20).

Suntem spre sfârşitul Postului Mare, cel mai aspru, cel mai lung, dar şi cel mai plin de experienţe, pe care fiecare le trăieşte în mod personal, cu învaţăminte pe măsură!

Fiindcă ne aflăm în Postul Mare mă simt obligat să amintesc câteva lucruri legate de post, de ceea ce înseamnă şi mai ales de ce trebuie ţinut.

“Iar Viaţa Veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul   Dumnezeu adevarat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3)

Ce este postul?

Postul este înfranarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate lucrurile lumeşti, de toate dorinţele cele rele, pentru ca bunul creştin să poată face rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu,