Timpul nu stă niciodată în loc şi din nefericire curge mereu spre înainte. Deşi toamna sunt mai romantic şi mai visător ca de obicei, de-această dată nu-mi mai arde nici de una, nici de cealaltă. Şi asta pentru că peste tot pe unde întorc privirea, întâlnesc, văd şi simt oameni prăpădiţi la modul propriu, fără niciun fel de orizont şi speranţă de mai bine. Exagerează?

Impresionanta dramă românească, jucată pe scena vieţii, în aplauze de mormânt...

Multe sunt încercările şi greutăţile peste care un om trebuie să treacă într-o viaţă.

( recomandat a se citi cu background-ul audio, din finalul articolului  )

Mi se întâmplă foarte rar să fiu chefliu. Uneori însă, mai şi greşesc, în special atunci când vine vorba despre obligaţii familiale. Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău, mai cu seamă dacă fiecare eveniment de tip botez, devine şi unul eminamente educaţional. Dar să le luăm pe rând, pentru a nu confuza eventualul cititor…

După cum probabil v-aţi dat seama, rândurile care urmează vor fi dedicate cu vădit patriotism şi adâncă preţuire, patriei mumă. Doresc astfel să aduc prinosul meu de recunoştinţă pentru bravii noştri conducători, pentru fii şi fiicele preaiubite, ce şi-au dedicat întreaga fiinţă şi pricepere, cârmuirii tip de tip oişte-n gard, a unei Românii înfloritoare şi prospere, tărâm binecuvântat şi aflat pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.