Aproximativ 5,2 milioane de persoane seropozitive urmau un tratament contra virusului HIV la sfârşitul anului 2009, potrivit celor mai recente informaţii făcute Cazuri similare celui al Mădălinei Manole ar putea fi evitate dacă oamenii ar şti că pot apela la serviciile psihologului clinician,
depresia fiind o tulburare în care "vioara întâi" este psihologul, a declarat preşedintele Colegiului Psihologilor din România, prof. dr. Mihai Aniţei.
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că secolul 21 este secolul depresiei. Depresia este o tulburare în care vioara întâi trebuie să fie psihologul. O persoană depresivă nu se aruncă în braţele medicului psihiatru, care îi dă un pumn de medicamente, iar aceasta devine o legumă", a precizat preşedintele CPR.
El a mai spus că psihologii pot sesiza depresia, iar comunicarea în astfel de situaţii este esenţială.
"Nivelul de solicitare din ce în ce mai înalt şi resursele tot mai scăzute ale oamenilor pot duce la stări de depresie. Asta nu înseamnă că persoana aceasta este bolnavă şi trebuie să ia un pumn de medicamente, ci să fie sfătuită. Pentru că marea problemă a depresiei este absenţa comunicării, deşi avem mijloace de comunicare multiple, oamenii sunt tot mai singuri", a mai spus Aniţei.
El a precizat că, din păcate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu recunoaşte această profesie şi nu există contracte directe cu psihologi. Serviciile psihologilor pot fi decontate doar dacă pacienţii sunt trimişi de un medic oftamolog, neurolog sau psihiatru. Psihologii spun că aceste trimiteri ar putea fi date direct de medicul de familie.
"Vrem să tragem un semnal de alarmă prin care oamenii să poată şti că pot apela la serviciile unui psiholog. Totodată am vrea ca reprezentanţii CNAS să ne permită stabilirea unui contract pentru decontarea serviciilor prestate celor care apelează la psiholog. Dacă s-ar deconta aceste servicii mulţi oameni ar înţelege că ar putea apela la psihologi", a mai spus Aniţei.
Mădălina Manole a fost găsită moartă de către soţul ei, în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere, în locuinţa lor din localitatea Otopeni. Surse judiciare declarau atunci că artista a fost găsită de personalul de la ambulanţă într-o baltă de sânge, având capul spart.
Audierile persoanelor în cazul privind sinuciderea cântăreţei au relevat pentru anchetatori o fire "extrem de sensibilă", iar psihologii au explicat că este posibil ca naşterea "târzie" să fi produs o stare de depresie accentuată.
Faptul că Mădălina Manole şi-a lăsat mesajul de adio pe telefonul său indică, în opinia psihologilor şi criminaliştilor, faptul că artista a lăsat mesajul pentru toţi apropiaţii săi, inclusiv pentru soţ.
Relaţiile dintre soţul Mădălinei Manole şi părinţii acesteia au fost destul de reci, potrivit martorilor audiaţi de anchetatori.
Procurorii spun că, în general, părinţii şi cei apropiaţi refuză să înţeleagă gestul sinucigaş şi atunci lansează acuze la adresa celor care, în opinia lor, ar fi putut stopa un astfel de eveniment.
Sursa: Mediafax



















